miercuri, 9 martie 2016

Calator pe Valea Ramnicului

Prima parte

Bun gasit dragi prieteni, deja cred ca sunteti obisnuiti cu salutul meu, vreau sa va invit intr-o calatorie pe Valea Ramnicului si prin Muntii Vrancei. Ei bine am plecat in cautarea primaverii la poalele muntilor, unde aerul este mai tare si mai rece, plecat in cautarea florilor, am gasit iarna la ea acasa. Urcand spre Vintileasca imi arunc ochii spre poeinile Furului, unde spre surpriza mea aveam sa vad zapada, acest lucru nu m-a bucurat prea mult, gandindu-ma ca si in Poiana Munteoru unde aveam de gand sa ajung, cel mai probabil era zapada dar sa luam situatia ca atare.
Ajuns la Necule, las masina si iau drumul ce merge sus la Munteoru, chiar si pe aici din loc in loc  zapada este prezenta, deja planurile se schimbau, venisem sa fac fotografie macro dar se pare ca ma voi ocupa de peisaje.Drumul pana la Munteoru, urca destul de sustinut iar noroiul este pana la urechi, noroc ca pe ici pe colea se mai poate fenta.Cautand cu privirea vreo urma de floare, imi arunc ochii peste marginea drumului, saci cu gunoaie zac aruncate aici, semn al civilizatie umane in care traim.Ma intreb cat de lipsit de bun simt sa fii sa aduci gunoaile tocmai aici ? Ne batem cu pumnul in piept ca suntem saraci, ba chiar cei mai saraci din Europa dar saracia asta vine din sufletul si mintea noastra.Pentru aceste situatii una din vine o poarta si autoritatile locale, pentru ca nu exista un sistem colector si de reciclare al acestor gunoaie, insa asta nu este o scuza pentru cei care arunca gunoaile acolo, alte solutii mai bune de cat aruncarea lor se gasesc.Revenind la ale noastre, padurea pe aici ”inca” se mai pastreaza salbatica, mai trebuie sa va mai spun ca padurea asta este propietate privata.Sa nu va mire daca mergeti prin padure ca ve-ti gasii mesaje de tip KEEP OUT ,propietate privata.
Urcand,  vad la marginea drumului un SUV de lux plin de noroi pana la urechi, oare nu-i pacat sa chinui masina aia atat de frumoasa prin atata noroi, in loc sa faci drumul asta atat de frumos prin padure pe jos? Nu pot sa-i inteleg pe acei oameni care pot sa mearga pe jos pana la manastire si n-o fac, sunt in stare sa intre si in manastire daca s-ar putea cu masina insa din pacate unii oameni sunt prea comozi pentru Dumnezeu.Pe la jumatate drumului, imi face cu ochiul o zona expusa la Soare si fara prea multi copaci, ma abat de la drum sa vad despre ce este vorba.
Inspiratia mea a fost una buna, am avut norocul sa gasesc doua flori pe care le vad pentru prima data, dupa frunze par asemanatoare cu unele pe care le-am vazut pe dealul Crusinului dar care nu erau inflorite.

De aici imi continui mai departe drumul, ajung in sfarsit pe o portiune de drum mai domoala iar  zapada acopera intreaga zona, de aici nu mai este mult pana la Munteoru. Ajuns in Poiana Munteoru, asa cum ma asteptam un strat de zapada acopera intreaga pajiste cu mici exceptii, dau un ocol prin zonele unde zapada este luata pentru a vedea vreo urma de Maseua Ciutii, o floare pe care o caut.Nimic insa, cativa ghiocei curajosi si invingatori scot capul de prin stratul subtirel de zapada.
Schimb lentila si profit de zapada pentru a face cateva fotografii acestui peisaj inca de iarna, gandindu-ma la schimbarea radicala pe care acest loc o va face in scurt timp.

De aici imi continui drumul spre Vf Munteoru, de cate ori am venit aici m-am oprit in acest loc fara sa vad si celelalte imprejurimi.Trec prin spatele manastirii, aici zapada pare un pic mai mare, pe la adapostul brazilor unde zapada era topita, sute de ghiocei confirma veniirea primaverii.


Ajung in cele din urma la o borna pe care scrie ceva, pare a fi Vf Munteoru, de aici o culme coboara prin padure,pe care o urmez cu gandul sa ajung intr-o alta poiana de unde vreau sa vad imprejurimile.Un sentiment de teama se ne-siguranta ma incearca, zona este foarte salbatica si greu accesibila din cauza crengilor de fag cazute in urma unei ploi care a inghetat pe varfurile fagilor, facand zop padurea.Fac cale intoarsa de pe la jumatatea drumului si cobor cu pasi grabiti manati de foamea ce ma apasa.Ajung jos in mai putin de o ora dar plin de noroi ,imi incarc putin bateriile si plec iar la drum, fac stanga de pe drumul ce duce la manastire si apoi merg tot inainte, dupa vreun kilometru fac la dreapta pe un drum petruit in stare bunicica.Aici este Bahnele am mai fost pe aici dar pe drumul asta inca nu, tin drumul  iar in fata ochilor peisajele se deschideau larg spre rasarit.Opresc si colind vreme de vreo doua ore prin inprejurimi, aici aerul este mai cald, pe unde Soarele bate mai mult, iarba a prins acel verde crud mult asteptat, o zi adevarata de primavara.





Soarele dadea semne de oboseala si eu la fel, e timpul sa plec spre casa insa nu inainte de-a ma opri
intr-un loc atat de drag mie, nu cred ca a fost vreo zi in care am venit la Necule sa nu merg pe dealul cu mesteceni de unde satul se vede atat de frumos asezat la poalele acestor munti.Si nu pot sa nu ma gandesc la cat de frumos va arata acest loc toamna.
 

Las acest loc si continui drumul spre casa, ma opresc pentru cateva momente la apusul Soarelui la primul lac de la Vintileasca pentru a surprinde momentul.

De aici cobor spre Piatra Mâții un loc emblematic pentru aceasta vale, un loc care defineste frumusetea acestor locuri  pline de legende, am tot fotografiat acest loc insa de aceasta data  o fac din alt loc.Cativa arbusti de corn proaspeti infloriti dau culoare peisajului inca monocrom, ma folosesc si eu de unul din ei pentru a creea un prin plan iar pe fundal ramanand raul ce curge serpuit prin vale si Muntii Furu.Inchei ziua cu un cadru care avea sa defineasca o zi petrecuta prin aceste locuri care de fiecare data ma surprinde cu ceva nou si asfel dorinta de a ale cunoaste cat mai mult ramane perpetua.
Dragi prieteni aceasta a fost povestea unei zile in care am plecat in cautarea florilor de primavara, chiar daca in final am terminat fotografiind peisaje.Va multumesc si de aceasta data pentru vizita facuta pe blog, va astept cu comentarii, critici etc  si nu uitati de butoanele share si like sa vada si prietenii vostrii, toate cele bune si pe curand.

3 comentarii:

  1. Valea Râmnicului este un spațiu al recluziunii și meditației, al reveriilor solitare și al regăsirii de sine. Ori de câte ori evadez din geografia urbană mizerabilă și puturoasă, ce mă obligă la mizantropie, mă simt mai aproape de Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se poate spune si asa, valea asta iti ofera linistea atunci cand ai nevoie de ea.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere

Social Icons